Modulul 1: Introducere în consilierea în carieră

M1.3. Explorarea diferitelor căi de carieră și a cerințelor acestora

Fiecare carieră are propriile cerințe și calități care pot face drumul către succes mai lin. Iată câteva idei despre ce ar putea fi necesar pentru a explora aceste căi:

  1. Pentru Exploratorii Pasiunilor: Știți oare că din orice pasiune ai putea să-ți creezi o carieră? Sau una din câteva cariere? Poate nu ești neapărat bun la ce te pasionează, dar este ceea ce îți provoacă atâta satisfacție și uneori pierzi firul timpului. Zborul pasiunii te poate duce într-o zonă atât lină și plăcută cât și într-una cu turbulențe și praguri anevoioase. Pentru a explora această opțiune de carieră, sunt necesari urmării pași:

 - Să fii pregătit și să acumulezi experiență în ceea ce îți place (dacă îți place să cânți la tobe, trebuie să începi să performezi ca un maestru)

   - Să fii capabil să îți transformi pasiunile în proiecte practice – încearcă să faci din asta ceva util pentru alții și poate chiar în felul acesta să câștigi primii tăi bani (vrei să faci web design, apucă-te și fă câteva site-uri, poate pentru școala ta, pentru casa de cultură, centrul de tineret)

 - Fii flexibil pentru a experimenta și descoperi diverse aspecte ale pasiunilor tale – nu te opri la ce știi deja, nici nu îți imaginezi cu ce viteză se învârte planeta asta, orice muncă se schimbă de la zi la zi.

 - Comunică entuziasmul și pasiunea ta – ei bine, dacă ești cel mai pasionat ghitarist, dar cânți doar pentru tine închis în casă, nimeni nu va ști că tu poți face asta.

  1. Pentru Constructorii de Turnuri cu Talente: dacă ai anumite daruri cu care te-ai născut, poate e timpul să le recunoști și să le dai mai multă valoare?

   -  Identifică-le, recunoaște-le și dezvoltă-le activ. Mai ții minte cum am spus la un moment dat? Orice talent e minunat, dar fără perseverență și exercițiu e foarte ușor să îl pierzi. Perseverența este ca apa vie care menține talentul tău în viață.

- Capacitatea de a construi și extinde competențele cheie – talentul poate fi doar o cheiță de aur, care îți deschide anumite uși, dar ca să devii cu adevărat profesionist, e nevoie să înțelegi de care competențe (adică cunoștințe, abilități și atitudini) ai nevoie pentru a construi o carieră din acest talent (dacă îți place să faci vlogging, atunci este nevoie de creativitate, să ai abilități de orator, să înțelegi ce promovezi la nivel de cultură și valori de fapt, dar și să poți lucra cu programe speciale videourile create de tine, cît și să cunoști cum funcționează diferite platforme. Să cunoști cum să cercetezi trendurile din domeniul tău și să vezi cum te poziționezi tu față de alți vloggeri).

- Orientare către învățare continuă și dezvoltare personală, nu mă mai opresc. E clar că trăim acum perioade diferite decât cele din veacurile trecute, cînd schimbări importante aveau loc o dată la câteva sute de ani. Acum suntem în permanentă schimbare. Învățăm permanent.

 -Abilități de auto-reflecție pentru a identifica punctele tari și de dezvoltare. 

  1. Pentru Arhitecții Carierelor și Harta Viselor:

  Dacă ai un vis, de ce ar fi nevoie pentru a-l realiza?

 - Abilități solide de planificare și organizare: dacă visezi la ceva cu adevărat, este nevoie să știi ce trebuie să întreprinzi pentru a ajunge acolo. Fiecare pas e important. 

Știi cum se pregătește un zbor în cosmos? Încearcă acum să explorezi asta pe internet. Câtă lume este implicată, ce pregătiri se fac pentru ca omul ajungă acolo. Cu visele tale este la fel, nu pot deveni realitate dacă vei sta pe divan și nu vei întreprinde nimic. Începe explorarea lui acum! 

 - Capacitatea de a-ți defini obiectivele pe termen lung și de a crea strategii pentru a le atinge. Visul trebuie clarificat – pe tip de obiective clare, concrete, măsurabile, realiste dar și planificate în timp. Eu vreau sa ajung un trainer motivațional cu renume pana la vârsta de 25 de ani. Ce trebuie să fac pentru asta?

 - Gândirea strategică și capacitatea de a conecta pașii mici la obiectivele mari – știai că fiecare pas mic din trecut a determinat unde ai ajuns azi? Hai sa privim un pic prin lupa trecutului, să zicem că ai început să înțelegi că te pasionează cifrele la un moment dat și de fiecare dată ai încercat să faci cu un exercițiu mai mult la matematică. Ai dat de gust și acum e o normalitate pentru tine să faci cîteva pagini în plus la temele pe acasă. Pentru că îți place. Și când te gândești că totul a început cu un singur exercițiu adăugător.

 - Viziune clară și imaginație pentru a-ți proiecta propriul viitor – visele devin mai realiste dacă ni le putem imagina în toată culoare și toate detaliile.

  1. Pentru Detectivii de Indicii Online:

   Dacă vrei să construiești o carieră, bazându-te pe informația de pe internet, de ce ar fi nevoie?

 - Competențe în cercetare și analiză online – ei bine aici te voi dezamăgi în cazul în care crezi că ești un maestru în ale internetului, dar știi să faci uz doar de rețele sociale și cazi în capcana intereselor pe care ți le propune algoritmul – fii tu cel ce comandă muzica. Fii tu cercetătorul care caută și nu te mulțumi cu ceea ce primești la prima căutare.

 - Abilitatea de a filtra informațiile relevante din surse variate – aceasta competență devine din ce în ce mai dificil de dezvoltat, pentru că avem tone și gigabytes de informații care dau năvală peste noi. E important să alegem sursele de informare relevante, veridice și care ne ajută să ne atingem obiectivele noastre. Nu ne ajung câteva vieți să prelucrăm toată informația de pe internet, chiar dacă este interesantă.

 - Capacitatea de a naviga eficient pe platforme online și de a utiliza instrumente de căutare – când cauți ceva încearcă să găsești cuvintele cheie care te vor ajuta să deschizi anumite uși de explorare a informației.

 - Gândire critică și evaluare a sursei de informații – ceea ce înseamnă să pui la dubii, să verifici și să testezi dacă anumite informații sunt sau nu veridice.

  1. Pentru Cei Deschiși pentru Joaca Schimbărilor:

Dacă ești gata să schimbi cariera de fiecare dată cînd apar schimbări în exterior.

De ce vei avea nevoie?

 - Mentalitate flexibilă și deschisă la schimbare – pentru ca să ții față diferitor trenduri și mișcări, este nevoie de multă flexibilitate, să fii gata să începi de la 0 oricând, indiferent cât timp ai investit să ajungi la o anumită etapă în una din profesii. Din păcate nu toată lumea a dezvoltat această flexibilitate, iar în urma schimbărilor nu au mai putut face față cerințelor

 - Capacitatea de a învăța rapid și de a te adapta la noi situații – cunosc personal oameni care au schimbat în decursul unei vieți cel puțin 5 profesii și se mai spune că schimbările vor fi deja atât de rapide încât s-ar putea să schimbi profesia la fiecare 5 ani. Ești gata? Îți imaginezi câte perspective va deschide asta pentru drumul tău?

 - Curiozitate și dorința de a explora noi domenii și oportunități – te va menține permanent în priză și te vei putea dezvolta atât în profesia aleasă, cât și în alte profesii dacă va fi necesar să te adaptezi

 - Abilitatea de a gestiona provocările și de a vedea schimbarea ca pe o oportunitate – ei bine, știu că în fața multor schimbări uneori este dificil, dar dacă ai încerca de fiecare dată să alegi să vezi aceste schimbări ca pe o oportunitate, să încerci să găsești lecția din spatele acestei schimbări, vei descoperi cît de minunate sunt unele oportunități.

Alege-ți drumul care se potrivește cel mai bine stilului tău și începe să construiești propriul tărâm al carierei!

minute read